alte-proiecte-pentru-cartierul-independentei – Alianța USR PLUS Bragadiru

1. Realizarea unei grădinițe în cartier

În cartierul independenței locuiesc aproximativ 450 de copii cu vârste între 0-5 ani cu domiciliu (conform Serviciului Public Comunitar de Evidență a persoanelor al Județului Ilfov). Aceștia fiind în număr mai mare dacă îi adăugăm și pe cei care locuiesc aici fără domiciliu. Astfel, realizarea unei grădinițe cu program prelungit în acest cartier este o prioritate pentru noi.

2. Realizarea rețelei de canalizarea pluvială

Realizarea de planuri locale pentru extinderea canalizării pluviale, care să vină în completarea planurilor realizate deja de către Apă Canal Ilfov. Planuri care doresc realizarea de canalizare pluvială, doar într-o zona din cartierul Independenței, dar conductele fiind dimensionate corespunzător în vederea extinderii ulterioare pentru întreg cartierul. Acest lucru ne permite realizarea de proiecte mai mici, prin care să extindem canalizarea pluvială pe sectoare, în funcție de sursele de fonduri pe care vom reuși să le accesăm în acest sector.

3. Extinderea rețelei de apă și canalizare menajeră Extinderea rețelelor de apă și canalizare menajeră în zonele din cartierul Independeței în care aceasta este absentă și în cele în care nu ne suprapunem peste proiectele Apă Canal Ilfov.

4. Construirea unui parc

Achiziționarea unui teren de aproximativ 1-2 ha pentru amenajarea unui parc care să includă spații verzi, pista de biciclete, spații de joacă special amenajate pentru copii, un teren de fotbal, aparate fitness exterior etc.

5. Fluidizarea traficului prin remodelarea unor intersecții și lărgirea unor străzi

Consultarea planului parcelar si cadastral în vederea sancționării proprietarilor care și-au extins curțile pe spațiul care face parte din străzi. Exproprieri ale unor spații din proprietățile private, care prin poziționarea lor incomodează circulația în condiții normale în unele intersecții. Lărgirea unor străzi care permit acest lucru pentru fluidizarea traficului în cartier.

6. Amenajare strada Dunării

Lărgirea și asfaltarea străzii Dunării (situată la extremitatea estică a cartierului, la limită cu orașul Măgurele, pentru a realiza un nou punct de acces către București (Către Șoseaua București-Măgurele)

7. Asfaltarea străzilor și realizarea de trotuare

O prioritate pentru noi este contruirea de noi trotuare, modernizarea celor existente și asfaltarea tuturor străzilor din Bragadiru.

8. Încheierea unui parteneriat de colaborare cu Apa Nova

Din păcate, există zone din cartierul Independenței pe care operatorul Apă-Canal Ilfov nu le poate deservi în acest moment. O soluție fezabilă pentru a rezolva această problemă constă în încheierea unui parteneriat de colaborare cu operatorul bucureștean, Apa Nova.

9. Extindere transport public în cartier (STB)

10. Supraveghere video a intersecțiilor

11. Realizarea unui sens giratoriu la intersecția DN6 – Strada Celofibrei

12. Încurajare înființare asociații de proprietari drumuri de servitute și dezvoltare unor programe prin de sprijin pentru construirea rețele apa-canal, iluminat stradal + drum